Muntele devine tot mai periculos pentru turiștii nepregătiți. În doar 24 de ore, salvamontiștii din România au fost chemați în zeci de misiuni de urgență, recuperând oameni rătăciți, epuizați sau răniți. Cifrele sunt îngrijorătoare și arată un fenomen care scapă tot mai des de sub control.
Salvamont România anunță că, în ultimele 24 de ore, 52 de persoane au fost salvate de pe munte, în urma a 53 de apeluri de urgență primite la Dispeceratul Național Salvamont. Dintre acestea, 14 persoane au avut nevoie de transport la spital, cu ambulanțe SAJ, SMURD sau echipaje Salvamont.
Cele mai multe intervenții au avut loc în zona Brașovului, unde s-au înregistrat:
- 19 apeluri pentru Salvamont Municipiul Brașov
- 3 apeluri pentru Salvamont Județul Brașov
Alte intervenții au fost necesare în Maramureș, Gorj, Voineasa, Alba, Bihor, Cluj, Prahova, Harghita, Mureș, Vatra Dornei, Lupeni, Petroșani, Neamț și Caraș-Severin – Muntele Mic.
DETALIUL CARE SPUNE TOT
Pe lângă apelurile de urgență, alte 45 de persoane au sunat doar pentru sfaturi și informații despre trasee, semn că foarte mulți turiști pornesc pe munte fără o documentare minimă sau subestimând dificultatea traseelor.
În multe cazuri, salvamontiștii au fost nevoiți să intervină pentru oameni epuizați, rătăciți după lăsarea întunericului sau echipați complet necorespunzător.
Numărul mare de intervenții într-un interval atât de scurt pune o presiune uriașă pe echipele de salvare și ridică semne de întrebare legate de responsabilitatea turiștilor. Fiecare apel înseamnă resurse mobilizate, riscuri suplimentare pentru salvatori și, uneori, lupta contracronometru pentru viață.
Salvamont România transmite un nou apel la prudență și responsabilitate. Muntele nu iartă improvizația, iar o decizie greșită poate transforma o drumeție banală într-o operațiune de salvare. Întrebarea este câți vor asculta avertismentul înainte de următoarea alarmă.





























